Servicii pentru societati comerciale cu compartiment propriu de contabilitate

Ai deja un departament propriu de contabilitate?

Atunci, pentru a avea o viziune mult mai larga asupra acestui domeniu, specialistii Firma de Conta iti pot oferi ori de cate ori este nevoie consultanta de specialitate personalizata situatiilor companiei tale, precum si supervizarea specializata permanenta a tuturor operatiunilor contabile si fiscale din compania ta.

 

Ce facem mai exact pentru compania ta?

 

 

 

  • conducerea evidenței financiar – contabile prin coordonarea și supervizarea lucrărilor efectuate de compartimentul de contabilitate intern;
  • efectuarea analizei economice și a închiderilor financiare;
  • analiza rezultatelor fiscale;
  • întocmirea de rapoarte specifice;
  • consultanță financiară în dezvoltarea de proiecte noi, reorganizarea unor proiecte în derulare sau atragerea de noi finanțări;
  • consultanță fiscală pentru activitatea curentă și pe proiecte;
  • conducerea evidențelor de personal și salarizare.

 

 

Ce ai de castigat in urma acestui serviciu?

 

Vei putea pune in practica decizii indraznete si eficiente pentru compania ta, precum cele de dezvoltare de noi directii de business sau de restructurare a celor care nu sunt profitabile.

Vei avea garantie 100% asupra erorilor ce pot interveni in cadrul conducerii evidentei contabile.

Vei beneficia de consultanta celor mai buni specialisti, specialisti ce privesc lucrurile din pespectiva antreprenorului, intrucat ei presteaza si servicii de management exernalizat.

Vei avea un specialist atestat care va coordona incontinuu toate activitatile contabile ale companiei tale.

“Colaboram cu Firma de Conta din 2001, atunci cand, in urma unui control am decis sa externalizam serviciul de contabilitate. Privind retrospectiv constatam ca am luat cea mai buna decizie. In tot acest timp am avut un sprijin real in ei fie ca a fost vorba de un credit bancar care necesita o documentatie stufoasa, fie ca am pregatit nenumarate licitatii impreuna sau ca ne-au reprezentat cu succes in fata numeroaselor controale.
In tot acest timp am crescut de la o firma cu 7-8 angajati si o cifra de afaceri de 100.000 de euro pana la ceea ce suntem azi, o companie care are peste 100 de angajati si o afacere care a depasit de mult pragul de 2 milioane de euro.
Simt ca la acesta reusita a noastra au contribuit si ei datorita implicarii lor si a sigurantei pe care am capatat-o in timp. “

Consultanta gratuita in stabilirea celei mai bune strategii pentru compania ta!

Programeaza-te acum